Tilman Otto Wagner
TRECUTUL … REFLECTIA LUNII
un ultim şi înzestrat sfârşit de seară,
pantoful doborât de lumina, ce coboară
din aerul încins al camerei întunecate;
stai întins, deschizi trecutul . . . cazi pe spate.
mai vrei să auzi glasul, să miroşi marea,
căutând cu privirea provocarea.
urmează cuvântul şi vei reflecta
albastrul infinitului.
reflecţia sumbră a unei banale lumini,
visezi spre imortalitate . . . umbre despicate, spini.
trezesc în tine zbuciumate provocări,
în timpul cugetândei tăceri.
amintiri roşii, cenuşii păreri de rău,
relflecţia lunii şi a umerului tău.
glasul transparent,
câteva gânduri răsfirate pe un şemineu.
fumul de ţigară coboară spre nori,
blândeţea profilului tău.
ne întrebăm:
ce semnifică acest poem?
(2002)
Alle Rechte an diesem Beitrag liegen beim Autoren. Der Beitrag wurde auf e-Stories.org vom Autor eingeschickt Tilman Otto Wagner.
Veröffentlicht auf e-Stories.org am 23.06.2011.